Festivalul George Enescu, din culise

Ritm, detalii și momentele în care sala era doar a noastră

Dincolo de scenă și de aplauze, există un alt ritm — cel din culise.
Un ritm invizibil pentru public, dar esențial pentru ca totul să funcționeze fără întreruperi.

În timpul Festivalului George Enescu, fiecare zi venea cu un nou program, cu repetiții, ajustări și schimbări de orar, iar intervențiile noastre trebuiau să se integreze perfect în acest mecanism.

Florile de pe scenă erau verificate și reîmprospătate constant, la fiecare 2–3 zile. Înlocuiam ceea ce se ofilea, ajustam compozițiile și ne asiguram că fiecare detaliu rămâne impecabil, indiferent de ritmul intens al spectacolelor.

Totul se întâmpla în funcție de programul repetițiilor din fiecare sală — Ateneul Român sau Sala Palatului — ceea ce însemna adaptare continuă, flexibilitate și multă atenție la timing.

Dar, dincolo de logistică, au existat și momente rare, frumoase ce pot fi descrise doar de bucuria simtita in fiecare moment.

Să intri într-o sală complet goală, în timp ce artiștii repetă pe scenă, este un privilegiu. Muzica nu mai este pentru public, ci devine aproape intimă, iar spațiul capătă o altă dimensiune.

În acele momente, eram doar noi, artiștii și florile.

Fără aplauze, fără grabă — doar sunetul muzicii care umplea sala și liniștea din jur.

Sunt momente pe care nu le planifici și pe care nu le poți reproduce, dar care rămân cu tine mult timp după ce festivalul se încheie.

Pentru noi, acestea au fost poate cele mai valoroase amintiri din acest proiect.